Tânăra care a intrat cu gloanțe în Parlament este Ariadna Cîrligeanu, o fostă membră a partidului AUR de doar 22 de ani care a fost șefa Tineretului, în timpul pandemiei. Aceasta a luat parte la nenumărate proteste organizate de George Simion, iar astăzi și-a îndemnat prietenii să vină în număr cât mai mare în fața Parlamentului.
La primele ore ale dimineții, printre colaboratorii AUR care au încercat să intre în Parlament a fost și Ariadna Cîrligeanu, tânăra care a intrat cu 4 gloanțe în geanta sa. Tânăra se apără și spune că sunt doar niște suveniruri de la o tragere. Glonațele sunt reale, dar sunt fără încărcătură pentru că au fost folosite și le-a păstrat. Ofițerii vor să afle de ce a vrut să le aducă în Parlament.
Din primele cercetări, glonațele sunt de calibrul 7,62, adică potrivite pentru o mitralieră Kalașnikov. Tânăra a fost dusă la secția de Poliție să dea declarații.
Ariadna Cîligeanu este o tânără de aproximativ 22 de ani și a fost șefa Tineretului Partidului AUR. Tânăra a luat parte la nenumărate proteste organizate de Simion și a îndemnat oamenii să adere la organizație.
Cu aproape o oră înainte de a fi prinsă de ofițerii Serviciului de Pază și Protecție, Ariadna Cîrligeanu a postat pe contul său de Facebook un mesaj de îndemn la protestul din fața Parlamentului:
„Sa-ncercam sa facem noi
Un oras fara pacate.”
Partidul AUR spune că totul este doar o tentativă de înscenare, iar gloanțele găsite de ofițeri nu reprezintă o problemă de securitate.