Mai multe propuneri de premier sunt vehiculate de liberali în aceste zile de noi negocieri pentru formarea viitorului guvern. Cel puțin trei nume vor fi puse pe masă, astăzi, de la ora 13.00, la întâlnirea cu vechii parteneri de guvernare – USR, potrivit Realitatea PLUS.  

 

Liberalii ar fi discutat deja propunerile pentru viitorul premier în guvernul pe care îl negociază miercuri cu USR. Au fost discuții la ședința de marți a Biroului Politic Național, unde s-a decis flexibilizarea mandatului pentru negocierile cu PSD și USR.

Numele vehiculate pentru viitorul premier, care va fi din PNL, cum a decis conducerea partidului, sunt Florin Cîțu, Nicolae Ciucă și Nicolae Bode.

Actualul premier demis – Florin Cîțu are slabe șanse pentru a fi acceptat la negocierile de miercuri cu USR, mai ales că deciziile sale au dus la ruptura din coaliția cu USR.

Șanse foarte mari are și Nicolae Ciucă, desemnat deja de președintele Klaus Iohannis, o nouă nominalizare din partea șefului statului nefiind exclusă, potrivit Realitatea PLUS. Astfel că noua propunere de premier ar putea fi tot Nicolae Ciucă, dar mai sunt și alte nume luate în calcul, printre care Lucian Bode, care este susținut de mai mulți lideri importanți din PNL.

În același timp, în PNL sunt voci care cer schimbarea premierului desemnat Nicolae Ciucă cu un alt lider, unii propunându-l pe Lucian Bode, în timp ce alți lideri vor să-l mențină pe Nicolae Ciucă.

Nicolae Bode ar putea fi propus ca premier al viitorului guvern, potrivit surselor Realitatea PLUS. Numele actualului ministru interimar de Interne a fost vehiculat de mai multe ori pentru postul de șef al Guvernului, în special de la declanșarea crizei guvernamentale prin ruperea coaliției cu USR la începutul lunii septembrie.

Premierul va fi stabilit spre sfârșitul acestei săptămâni, după ședințele liberalilor de joi sau vineri. Liberalii au anunțat deja de marți că vor desemna premierul după ședința Biroului Politic Național.

Pe de altă parte, alianța cu USR pentru formarea viitorului guvern nu ar avea majoritatea necesară în Parlament dacă se ține cont de plecarea celro 15 liberali, din tabăra lui Ludovic Orban. Astfel, în lumina noii aritmetici parlamentare, vechea coaliție nu mai are forța de susținere în Legislativ, potrivit Realitatea PLUS.

Din echipa care va negocia givernul cu PSD și USR fac parte președintele PNL, Florin Cîțu, cei patru prim-vicepreședinți, Lucian Bode, Gheorghe Flutur, Rareș Bogdan și Iulian Dumitrescu, și secretarul general Dan Vîlceanu.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentCum procedează românii vaccinați care NU au primit certificatul digital COVID-19
Articolul următorFetița ucisă de la ARAD. Primele IMAGINI cu tatăl vitreg, surprins când transporta trupul în geamantan