„Marcele, îl dai afară pe baronul Şoseţică sau aştepţi să-l ia cu duba ca pe Dragnea? Baronul PSD de Neamţ, Ionel Arsene, zis Şoseţică, a fost condamnat la peste opt ani de puşcărie pentru corupţie. În verdict, prima instanţă i-a interzis lui Arsene să mai candideze sau să ocupe şi funcţii publice. Oare cât îi trebuie lui Marcel Ciolacu să-l dea afară? O fi mândru că guvernează cu astfel de pesedişti? Nu de alta, dar să nu ajungă să-i facă probleme şi lui Grindeanu”, a scris Cătălin Drulă, miercuri pe Facebook.
El a mai spus că atunci când a anulat licitaţia pentru DN71 Bâldana – Târgovişte, „fix firma controlată de Arsene nu reuşea să depună scrisoarea de garanţie”.
„Întors PSD-ul la butoane, surpriză! Reluată licitaţia cu dedicaţie, aceeaşi firmă, acelaşi baron se află printre ofertanţi. Culmea, într-o asociere cu o firmă suspectată a avea sucursală în Rusia. Rusia, Marcele!”, a completat Drulă.
Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Ionel Arsene, a fost condamnat de Tribunalul Bacău la opt ani şi patru luni de închisoare pentru trafic de influenţă. Decizia instanţei nu este definitivă. Tribunal Bacău a decis, miercuri, condamnarea lui Ionel Arsene la opt ani şi patru ani de închisoare pentru infracţiuni de trafic de influenţă comise în 2013 şi în 2015.
Sursa: Realitatea Din USR