Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că în acest moment este o problemă cu acordarea concediilor medicale pentru cei infectați COVID-19, dar este „temporară”.

Întrebat dacă statul poate susține concediile medicale acordate în această perioadă pentu cazurile de infectare COVID-19, ministrul Sănătăţii, prof.univ.dr. Alexandru Rafila, a anunțat că în acest moment este o problemă legată de concediile medicale, dar poate fi rezolvată, fiind una temporară.

Ministrul Sănătății a reamintit de faptul că trebuie ca sănătatea să fie protejată în același timp cu desfășurarea activităților economice.

„Este o problemă temporară. Ce tip de restricții am putea lua, ca să și stimulăm activitatea economică? Noi tot timpul trebuie să ne găsim într-un balans în care să și protejăm sănătatea publică pe de o parte, iar pe de altă parte, să facem posibilă desfășurarea activităților economice. Dacă absenteismul poate să pună anumite probleme, este important ca unitățile care intuiesc o astfel de problemă la personalul lor, să găsească variante pentru testarea periodică a angajaților, pentru un triaj epidemiologic eficient, încât orice persoană care este simptomatică să se izoleze la domiciliu. Cred că este o problemă legată de concediile medicale, dar având în vedere perioada limitată pentru care se va întâmpla acest lucru cred că o să putem să gestionăm”, a declarat ministrul Sănătății, aflat sâmbătă la Centrul de vaccinare de la Palatul Copiilor din Capitală.

Articolul precedentBeat, s-a răsturnat cu mașina pe câmp
Articolul următorFOTO Accident grav în Ialomița. Două persoane rănite