Peste 1.600 de elevi din județele Constanța, Tulcea, Brăila, Buzău, Vrancea, Ialomița și Călărași au participat la campania „Candidat la studenție”, organizată de Universitatea „Ovidius” din Constanța, în perioada octombrie-noiembrie 2020. 400 dintre aceștia au fost incluși și în activitatea de consiliere profesională.

Alături de reprezentanții universității, la campanie au participat și studenți voluntari, care au discutat cu elevii despre propria experiență ca student și despre oportunitățile oferite de acest statut. Studenții au accentuat, în prezentările susținute, importanța continuării studiilor după absolvirea liceului și necesitatea alegerii informate.  În cadrul acțiunii au fost organizate și o serie de seminarii de orientare și consiliere profesională pentru elevi, în cadrul cărora au fost aplicate teste de interese vocaționale. Ulterior, acestea au fost prelucrate, planurile de carieră fiind transmise centralizat către liceele participante.

Campania „Candidat la studenție” a făcut parte din activitățile desfășurate în cadrul proiectului Echitate socială și competitivitate în parteneriat cu mediul socio-economic într-o universitate europeană modernă, finanțat de către Ministerul Educației și Cercetării prin Fondul de Dezvoltare Instituțională,transmit reprezentanții UOC.

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentZilele libere legale în 2021 
Articolul următorBilanț coronavirus 18 decembrie: 5.340 de cazuri noi, 188 decese, 1.270 pacienți în ATI