Șase frați cu vârste cuprinse între 3 și 16 ani din localitatea Dragalina, județul Călărași au ajuns la spital în stare gravă, în urma unei intoxicații cu un antibiotic. Aceștia au fost preluați de elicoptere și ambulanțe și duși la Spitalul Grigore Alexandrescu din  București.

 
„Mai multe echipaje ale Serviciului de Ambulanță Călăraşi (SAJ), echipaje SMURD şi o Autospecială de Transport Personal şi Victime Multiple (ATPVM) intervin în localitatea Dragalina din județul Călăraşi, pentru acordarea îngrijirilor medicale în cazul a şase copii care au ingerat o substanță medicamentoasă.
După ajungerea echipajului cu medic al SAJ Cālăraşi, a fost luată decizia intervenției a 3 elicoptere de la punctele de operare aeromedicală din Bucureşti, Galați şi Constanța.
Trei copii aflați într-o stare mai gravă vor fi transferați la spital pe cale aeriană, iar ceilați trei copii pe cale terestră, cu o Autospecială de Transport Personal şi Victime Multiple,”transmite DSU.
-știre în curs de actualizare-
Imagine

Sursa: Realitatea de Calarasi

Articolul precedentAnunțul făcut de platforma TikTok. Ce fel de Consiliu va înființa și în ajutorul cui va veni
Articolul următorParlamentarii, puși în funcție doar cu aviz psihiatric – Proiectul de lege care bagă spaima în aleși