Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a afirmat miercuri că inflaţia îi afectează pe cei cu venituri mici şi medii, nu şi pe bogaţi, iar în ceea ce priveşte pachetul social există „mai multe simulări”, astfel încât persoanele cu venituri mici şi medii să poată fi protejate de această avalanşă a scumpirilor, relatează Agerpres.

Întrebat de jurnalişti cu cât va creşte punctul de pensie, Câciu le-a sugerat să aibă răbdare „o săptămână sau două săptămâni”.

„V-am confirmat un singur lucru: anvelopa acordată de cheltuieli pentru pensii creşte cu 15%. Modul în care acest pachet (social, n.r.) se construieşte ţine cont de legi, ţine cont de necesităţi, de nevoile oamenilor. Inflaţia îi afectează pe cei cu venituri mici şi medii. Pe bogaţi, nu. Cine e bogat şi se plânge înseamnă că are o problemă şi e ipocrit. (…) Sunt mai multe simulări. Sunt simulări astfel încât persoanele cu venituri mici şi medii să poată fi protejate de această avalanşă a scumpirilor. Mai este un aspect de care trebuie să ţinem cont cu toţii: trebuie să ai foarte mare grijă să nu creezi o spirală a inflaţiei. (…) Atunci când vii să sprijini, sprijini puterea de cumpărare, nu adaugi la momentul când este puseu inflaţionist. Când nu este puseu inflaţionist, într-adevăr poţi să discuţi în realitate de o creştere”, a precizat ministrul Finanţelor, după şedinţa de Guvern.

Adrian Câciu a explicat că, în acest context, nu va fi creştere, ci „o recuperare a puterii de cumpărare”.

„La momentul acesta se zice creştere. Nu va fi creştere. Este o compensare, o recuperare de pierdere de putere de cumpărare, ceea ce vom încerca să facem prin pachetul social cu care Guvernul va veni”, a mai spus Câciu.

Sursa: Mediafax

Articolul precedentOrganizatorii festivalului UNTOLD anunță că vor scoate la vânzare alte 10.000 de abonamente 
Articolul următorHoroscop 17 noiembrie: Noroc în dragoste și în afaceri pentru anumiți nativi