Deși au primit creșteri salariale consistente în ultimii doi ani, bugetarii sunt în continuare nemulțumiți de nivelul veniturilor.

Sindicatul Sanitas anunță proteste de stradă, iar polițiștii ialomițeni au declanșat executarea silită a inspectoratului județean în urma unor sentințe judecătorești. Ei cer reacordarea sporului de… fidelitate!

Angajații din sănătate vor sporurile înapoi

Deși în sistemul sanitar salariile au înregistrat cele mai mari creșteri, plafonarea sporurilor la 30% introdusă prin OUG 114 a scos în stradă medicii, asistenții și infirmierii. Oameni cu salarii cuprinse între 6000 și 20.000 de lei lunar protestează împotriva unor reduceri a veniturilor de circa 10% .

Federația Sanitas vrea bani mai mulți pentru salarii de la bugetul fondului pentru asigurări de sănătate, în condițiile în care spitalele alocă peste 70% din venituri pentru lefurile angajaților. Potrivit realitatea.net, sindicaliști vor să li se includă în salariile de bază indemnizațiile pentru concedii de odihnă și  concedii medicale iar la nivelul salariilor astfel obținute să se calculeze sporurile și gărzile.

Guvernul a promis sindicaliștilor că va modifica OUG 114 pentru revenirea la vechiul sistem de sporuri pentru salariații din sistemul sanitar. Numai că ordonanța a trecut prin aprobare tacită la Senat, după ce ministrul Orlando Teodorovici a blocat dezbaterile invocând elaborarea unor modificări ale actului normativ. Sanitas amenință cu pichetarea  Ministerului de Finanțe și a Ministerului Muncii pe 13 și 20 martie. Pentru luna aprilie Sanitas anunță un miting de proporții la București.

Polițiștii vor sporul de fidelitate

Potrivit independentonline.ro,  salariații IPJ Ialomița au câștigat în instanță dreptul de încasa un spor de fidelitate. Plata acestui spor a fost suspendată în 2009 și reintrodusă în 2015. IPJ Ialomița a refuzat să-l plătească, salariații declanșând procese colective. Instanțele au dat dreptate polițiștilor și așa a demarat executarea silită a inspectoratului.

Lipsa de reacție a conducerii IPJ va cauza un prejudiciu important bugetului, bani care ar trebui încasați de la cei care au refuzat aplicarea legii și prin aceasta au dus cauza pe rolul instanțelor.

Articolul precedentAlte 60 de focare de pestă porcină stinse în Ialomița
Articolul următorRealizare „epocală” a Consiliului Judeţean: a fost inaugurată învelitoarea şcolii din Alexeni