Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic, începând cu data de 13 septembrie 2021, o monedă din argint cu tema 500 de ani de la Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung, cel mai vechi document păstrat scris în limba română.

Tirajul maxim pentru moneda din argint este de 1.000 piese.

Aversul monedei redă o imagine a Casei Sfatului din Brașov, inscripția în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „10 LEI”, stema României și anul de emisiune „2021”. 

Reversul monedei prezintă un fragment din textul Scrisorii lui Neacșu din Câmpulung, inscripția circulară „SCRISOAREA LUI NEACSU DIN CAMPULUNG” și anul „1521” plasat într-un sigiliu.

Potrivit BNR monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central

Preţul de vânzare pentru moneda din argint este de 450,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv broșura de prezentare.

Monedele din argint cu tema 500 de ani de la Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung, cel mai vechi document păstrat scris în limba română au putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

 

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentKlaus Iohannis a semnat decretele de eliberare din funcție a miniștrilor USR PLUS. Cine îi va înlocui pe aceștia
Articolul următorValvis Holding lansează Wet, primul Hard Seltzer fabricat în România după o rețetă proprie (P)