ANM a emis avertizări de tipul cod portocaliu și cod galben de averse, vijelii și intensificări ale vântului. Acestea sunt valabile în jumătate de România.

Codul portocaliu va intra în vigoare duminică, la ora 14.00, și va fi valabil până luni, la ora 23.00.

În zona Carpaților Orientali, în estul Carpaților Meridionali și în județele Buzău, Ialomița și Călărași vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe arii restrânse vijelii și grindină, au anunțat meteorologii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și izolat de peste 50…60 l/mp.

Codul galben este valabil 24 de ore de duminică până luni la ora 10.00. În intervalul menționat, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în Moldova, Muntenia, jumătatea de est a Transilvaniei și sudul Dobrogei, precum și în Carpații Orientali și Meridionali. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe arii restrânse vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.

Vremea se va menține instabilă și în zilele următoare în zonele menționate, au precizat meteorologii.

Articolul precedentCFR Călători atrage atenția asupra unui FAKE NEWS extrem de periculos! Ce MESAJ FALS s-a răspândit în mediul online
Articolul următorEscrocii online au o nouă metodă prin care păcălesc populația. Analizați cu atenție mesajele primite