Cei doi suspecți în dosarul „Volei Municipal Zalău” au fost arestați preventiv pentru o perioadă de 30 de zile. Este vorba de Vasile Coța, președintele echipei de volei ACS Volei Municipal Zalău și soția acestuia, Daniela Coța, acționar în cadrul clubului, fost viceprimar al municipiului Zalău și fost consilier de stat pe probleme de tineret și sport în Guvernul condus de Viorica Dăncilă. Cei doi au ajuns  astăzi, 22 mai, în jurul prânzului, în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Sălaj, cu propunere de arestare preventivă. Au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, instanța pronunțând decizia la ora 18.45.

În comunicatul remis presei de reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj se arată: “Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă tribunalul Sălaj au dispus, vineri, punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații C.M.V și C.D.G pentru săvârșirea infracțiunilor de obținere ilegală de fonduri în forma continuată (26 de acte materiale), faptă prevăzută și pedepsită de articolul 306 aliniat 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și delapidare în forma continuată (226 de acte materiale) faptă prevăzută și pedepsită de art. 295 alin 1 raportat la art. 308 cu aplicarea art. 35 alin 1 Cod penal, totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal. În sarcina celor doi s-a reținut că, în calitate de reprezentanți de fapt și de drept ai Clubului Volei Municipal Zalău, în perioada 2017 – 2020, în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, ar fi obținut pe nedrept peste 1.200.000 de lei din bugetul local al Municipiului Zalău cu titlu de finanțări nerambursabile, prin prezentarea de documente false sau inexacte. De asemenea, prin întocmirea a 226 de înscrisuri care atestau în mod nereal remiterea unor sume de bani către jucători sau antrenori, în aceeași perioadă de timp, inculpații și-ar fi însușit din conturile clubului peste 1.900.000 de lei. În ziua de 21 mai 2020, procurorii au dispus reținerea celor doi inculpați pentru 24 de ore iar vineri, 22 mai, s-a propus judecătorului de drepturi și libertăți măsura arestării preventive. Dispunerea reținerii și formularea propunerii de arestare preventivă s-a justificat atât prin gravitatea infracțiunilor, cât și prin împrejurarea că, după ridicarea primelor înscrisuri de la Clubul Volei Municipal Zalău, inculpații au încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin întocmirea unor înscrisuri și depunerea unor declarații rectificative 112 la ANAF, prin care au încercat să creeze aparența unei alte stări de fapt decât cea reală. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor aspectelor relevante pentru aflarea adevărului în cauză.  Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj. 

Sursa: Realitatea de Salaj

Articolul precedentSorina Pintea ramane sub control judiciar. Decizia e definitiva
Articolul următorAccident rutier în Manasia. Un autoturism a rupt țeava principală de alimentare cu gaze