În ultimele 24 de ore, poliţiştii au sancționat 68 de persoane care nu au respectat măsurile de distanțare fizică și purtarea măștii de protecție și alte 4 pentru nerespectarea măsura izolării/carantinării la domiciliu.

91 de poliţişti și 28 de polițiști locali au acţionat pentru verificarea respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, precum și  pentru prevenirea şi limitarea infectării cu virusul Covid-19.

În cadrul activităților au fost verificate 800 de persoane, precum și 94 de autovehicule, dintre care 23 de mijloace de transport persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost verificate 83 de societăți comerciale și 47 de locații, cu privire la respectarea normelor de prevenire a infectării și combatere a răspândirii coronavirusului, precum și a programului și modului de organizare.

Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii ialomițeni au aplicat 84 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 15.250 de lei:

-68 de sancţiuni, au fost aplicate ca urmare a nerespectării măsurilor de protecţie individuală;

-12 sancţiuni, persoanelor identificate că nu au respectat restricţiile privind deplasarea/libera circulaţie (în intervalul orar 23.00-05.00);

-4 sancţiuni, aplicate persoanelor identificate că nu au respectat măsura izolării sau carantinării la adresa declarată.

În continuare, polițiștii, împreună cu celelalte structuri ale MAI și instituții cu atribuții de control, vor acționa, pentru verificarea respectării prevederilor Legii nr. 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, anunță IPJ Ialomița.

Sursa: Realitatea de Ialomita

Articolul precedentSTUDIU – Formele severe ale infecției cu Sars-Cov-2 ar putea fi cauzate de o predispoziție genetică
Articolul următorRaport INSP: Noua tulpină SARS-CoV-2 din Marea Britanie circulă deja în jumătate dintre județele țării!