Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de vreme rea valabilă în intervalul 1 mai, ora 21:00 – 2 mai, ora 21:00. Se vor înregistra intensificări ale vântului, manifestări de instabilitate atmosferică temporar accentuată.

În intervalul menționat vor fi perioade de timp în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată; în cursul nopții de sâmbătă spre duminică (01/02) îndeosebi în nord-vestul, centrul țării și local în sud și sud-est, iar duminică (02 mai) în regiunile nordice, centrale și estice, precum și în zonele de munte. Aceasta se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice și izolat căderi de grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp, iar mai ales în Transilvania, Moldova și la munte, pe arii restrânse 30…35 l/mp.

Temporar vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor îndeosebi pe parcursul zilei de duminică (02 mai), cu viteze, în general, de 45…65 km/h, iar în timpul ploilor, trecător va lua aspect de vijelie.

Articolul precedent1.307 cazuri noi de COVID-19 / 85 de pacienţi au decedat. Situaţia din fiecare judeţ
Articolul următorNor saharian de praf, peste România – Avertismentul celor de la ANM – Cât va dura