La acuzațiile care au fost formulate prin articolul apărut pe site-ul G4media, în data de 15.12.2022, în încercarea disperată de a-l acoperi pe Sorin Grindeanu pentru deciziile adoptate prin care a refuzat încasarea a milioane de euro la bugetul de stat, venim cu următorul drept la replică:

În străduința acționarilor Europrest și Premium (având unic beneficiar real Drăcea Andrei Mihai) de a controla total Romprest, aceștia au inițiat împreună cu reprezentanții legali ai CNAB demersuri în scopul creării unui cadru oportun și aparent economic avantajos pentru dobândirea de către Europrest a participației deținută de CNAB în cadrul Romprest, simulând în mod deliberat lipsa de eficiență economică a participației Statului Român în cadrul societății Romprest, prin modul în care au votat în cadrul adunărilor acționarilor Romprest și au creat condițiile vânzării la un preț sub valoarea reală economică a participației Statului Român, prin CNAB, în cadrul societății Romprest.

Imagine

Imagine

Imagine

Votul exprimat de CNAB în cadrul adunărilor acționarilor Romprest:

Imagine

Deși Romprest NU a distribuit dividende din anul 2011, CNAB, prin reprezentanții săi legali, s-a abținut în toate adunările generale ale acționarilor având pe ordinea de zi votarea distribuirii de dividende, facilitând acționarilor Europrest și Premium (controlați de Drăcea Mihai Andrei) să obțină hotărâri AGOA în care profitul Romprest a fost repartizat în rezultat reportat. Din analiza efectuată asupra situațiilor financiare Romprest (cel puțin din comparația rezultatului financiar 2019 cu cel din anul 2020), se poate observa de asemenea că profitul Romprest nu a fost utilizat de Romprest pentru investiții sau pentru achitarea datoriilor, ci a avut ca destinație, aprobată de acționarii Europrest, Premium și CNAB, acoperirea cheltuielilor nedeductibile ale societății (aferente exclusiv pentru servicii de consultanță, prime acordate administratorilor Romprest, etc.), care din anul 2019, de la valoarea de 4.159.146 lei, au crescut în 2020 la valoarea de 42.883.385 lei, cheltuielile nedeductibile ale Romprest, aprobate de CNAB, fiind majorate deci cu peste 1000 %.

Imagine

Imagine

Din datele publice

An                          Profit Romprest                                10% CNAB

2016                       22,084,127                                         2,208,412.70

2017                       15,676,491                                        1,567,649.10

2018                       11,814,197                                        1,181,419.70

2019                       23,739,790                                         2,373,979

2020                       16,439,429                                         1,643,942.90

TOTAL                     89,754,034                                         8,975,403,40

în situația în care reprezentanții CNAB ar fi votat în cadrul AGOA Romprest distribuirea de dividende aferente anilor 2016- 2020, ar fi încasat suma de 8.975.403 RON, adică dacă ar fi încasat dividendele de la Romprest doar pentru ultimii 4 ani, ar fi realizat în beneficiul Statului Român un avantaj material de 2.000.000 EURO și de asemenea, ar fi rămas acționari, cu dreptul de a încasa anual dividende în continuare, deci și pentru 2021 și pentru 2022. Reprezentanții legali ai CNAB au votat în cadrul consiliului de administrație vânzarea pachetului de 10% de acțiuni Romprest și au contractat printr-o scrisoare de intenție vânzarea acestui pachet de acțiuni, nemaiamintind de faptul că prevederile actului constitutiv al Romprest impun în mod absolut un drept de preempțiune al tuturor acționarilor Romprest pentru dobândirea participațiilor vândute de un acționar, pe când CNAB  a contractat în mod preferențial exclusiv cu acționarul Europrest. In fapt au urmarit crearea unei aparențe de lipsă totală de rentabilitate a participației Statului Român în cadrul societății Romprest, de asemenea au reușit să stabilească în mod nereal o valoare extrem de mică a acestei participații a Statului Român (prin raportare la beneficiile reprezentate de dividendele efectiv încasate de CNAB, reprezentanții CNAB votând abținerea de la distribuirea de dividende, pentru a determina o valoare extrem de mică a pachetului de 10% acțiuni Romprest).

Relevante sunt toate hotărârile AGOA Romprest din perioada 2017-2022, în cadrul cărora reprezentanții CNAB au votat abținerea de la distribuirea de dividende, abținerea de la demiterea conducerii frauduloase Romprest și au aprobat situațiile financiare Romprest cu majorarea cheltuielilor nedeductibile din repartizarea profitului în rezultat reportat.

Poziția CNAB, reprezentând Statul Român, în toate adunările acționarilor Romprest, a fost în sensul în care a votat situațiile financiare Romprest prin aprobarea situațiilor financiare reprobabile și repartizarea profitului în rezultat reportat care a permis conducerii Romprest efectuarea de cheltuieli nedeductibile de cca 10 milioane de Euro în decurs de doar un an, s-a abținut de la votul privind distribuirea de dividende și s-a abținut de la demiterea membrilor Consiliului de Administrație care au realizat un management fraudulos și defectuos, în beneficiul personal al acționarilor Europrest și Premium, au votat descărcarea de gestiune a acestor administratori.

Prin modul în care reprezentnații CNAB au votat în AGOA ale Romprest, au creat un cadru de aparentă lipsă de profitabilitate a participației de 10% a Statului Român în cadrul Romprest, contrar realității. În continuare, reprezentanții legali ai CNAB, aflați în conflict de interese (deținând concomitent funcții de conducere și în administrația deopotrivă a CNAB și a Romprest), au inițiat formalități prealabile vânzării participației Statului Român, prin CNAB, deținută în cadrul Romprest, de 10% din capitalul social, la o valoare net inferioară valorii reale a acestei participații. În plus, au aprobat și au votat contractarea unor costuri necesare evaluării și perfectării vânzării participației de 10% din Romprest, în valoare de 50.000 de Euro.

– în cadrul AGOA Romprest din 12.06.2018, CNAB, prin Dan Dumitru Baciu, s-a abținut la votarea repartizării profitului în rezultat reportat (excluzând de plano varianta distribuirii de dividende, pe care de altfel nu a propus-o pe ordinea de zi), asigurând astfel votarea repartizării profitului Romprest în rezultat reportat, adică la îndemâna administratorilor Romprest (PERSOANE CERCETATE IN DOSARUL PENAL 571/P/2021 PENTRU FAPTE CE PREVAD PREJUDICIEREA UAT SECTOR1 CU 200 MIL EURO ), cu posibilitatea acestora de a cheltui profitul fără a fi supuși controlului acționarilor;

– în cadrul AGOA Romprest din 22.05.2019, care avea pe ordinea de zi propunerea formulată de Detaco privind distribuirea de dividende, CNAB (având același reprezentant Dan Dumitru Baciu în funcția de administrator Romprest) nu s-a prezentat și nu a transmis niciun vot prin corespondență, facilitând astfel respingerea, prin majoritatea voturilor exprimate, a punctului privind distribuirea de dividende;

– în cadrul AGOA Romprest din 28.05.2019, CNAB (având același reprezentant Dan Dumitru Baciu în funcția de administrator Romprest), a votat pentru repartizarea profitului în rezultat reportat, excluzând deci principial ca profitul să poată fi distribuit acționarilor sub formă de dividende, lipsind deci Statul Român de posibilitatea de a încasa dividende;

– în cadrul AGOA din 18.10.2019, CNAB (având același reprezentant Dan Dumitru Baciu în funcția de administrator Romprest), nu s-a prezentat deloc în cadrul adunării, nu a transmis niciun vot prin corespondență, facilitând crearea unei majorități care a aprobat situațiile financiare și a anulat decizii anterioare ale Romprest privind distribuirea de dividende;

– în cadrul AGOA din 15.12.2021, CNAB (având același reprezentant Dan Dumitru Baciu în funcția de administrator Romprest), s-a abținut pentru pronunerea Europrest și Premium de a repartiza profitul Romprest în rezultat reportat, s-a abținut la propunerea Detaco de a fi distribuite dividendele, facilitând crearea unei majorități în cadrul AGOA care să permită adoptarea unei hotărâri prin care profitul a fost repartizat în rezultat reportat și s-a respins decizia acordării de dividende.

– la data de 28.01.2022, Europrest a transmis CNAB, în atenția lui Dorobanțu George, în calitate de Director general, o scrisoare de intenție privind cumpărarea de la CNAB a participației de 10% din Romprest;

Imagine

– la data de 02.02.2022, Dorobanțu George, în calitate de Director general CNAB a transmis un e-mail către Duțulescu Augustin (propus și votat în aprilie 2022 administrator în cadrul Romprest) și Năstase Elena, în care afirmă că ar fi primit o propunere de vânzare a participației de 10% din Romprest și „rugămintea este să ținem aceste aspecte la nivel confidențial, este cunoscută intenția doar la nivelul meu și cabinet ministrului” (Sorin Grindeanu) aspect care denotă intenția frauduloasă de înstrăinare a pachetului de acțiuni, sub coordonarea ministrului Transporturilor, în subordinea căruia activează CNAB;

– la data de 17.02.2022, CNAB, prin Dorobanțu George, Duțulescu Augustin și Năstase Elena, confirmă către Europrest demararea procedurilor de vânzare a acțiunilor;

– la data de 04.04.2022, are loc o altă AGOA Romprest, în cadrul căreia reprezentanții CNAB în mod intenționat nu au transmis acte doveditoare pentru participarea la adunare, respectiv un certificat constatator pentru CNAB, fiind excluși de la vot și facilitând astfel, cu bună știință, adoptarea unei hotărâri Romprest în care profitul a fost repartizat în rezultat reportat și a fost respinsă propunerea Detaco pentru distribuirea de dividende.

Articolul precedentBobby Păunescu devoalează jocurile ascunse ale acoperiților din presă. De ce atacă B1 postul Realitatea PLUS: „Arată disperare”. Ce urmărește G4Media?
Articolul următorFOTO Razie de amploare la Fetești. Amenzi pe bandă rulantă