Patru oameni au fost grav răniţi duminică în urma impactului produs între 2 autoturisme, între localităţile Sineşti şi Moviliţa, în judeţul Ialomiţa.

Potrivit ISU Ialomiţa, accidentul s a produs în jurul orei 5.00, pe DN 2 E 85. Două autoturisme s-au ciocnit frontal, impactul fiind atât de puternic incat ambele autovehicule au fost complet distruse, iar piese din ele au fost aruncate zeci de metri.

În urma coliziunii, patru oameni au fost grav răniţi, unul fiind încarcerat. “Am intervenit de urgenţă cu forţe şi mijloace de intervenţie de la Detaşamentul de Pompieri Urziceni cu o autospecială de stins incendii, o maşină de descarcerare şi un echipaj SMURD, încadrate cu 11 subofiţeri şi o ambulanţă SAJ. Din primele informaţii , în urma accidentului au rezultat 4 victime adulte, din care una a fost descarcerată. Sunt conştiente, în prezent monitorizate de echipajele de la locul intervenţiei.Traficul este blocat pe ambele sensuri.”, a transmis ISU după accident.

Una dintre victime a fost preluată de echipajul SAJ şi transportată la Spitalul Pantelimon din Bucureşti, două au fost preluate de o altă ambulanţă venită în sprijin şi au fost transportate la spitalul din Urziceni. Cea de a patra victimă a fost preluată de echipajul SMURD şi transportată tot la spitalul din Urziceni.

În urma accidentului, traficul a fost blocat zeci de minute.

Articolul precedentPeste 22.000 de jucării contrafăcute
Articolul următorȘedință solemnă în Parlament cu prilejul aniversării a 30 de ani de la Revoluție