Administrația Rezervației Biosferei „Delta Dunării” (ARBDD) anunță  interzicerea pescuitul comercial, recreativ/sportiv și familial la specia știucă de la data de 1 februarie până la data de 15 martie 202, potrivit Ordinului de prohibiţie a pescuitului emis anul trecut de autorităţile naţionale.

„Nerespectarea prevederilor legale se sancționează potrivit dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 317/2009 și ale Legii nr. 82/1993 privind constituirea Rezervației Biosferei Delta Dunării, cu modificările și completările ulterioare,”transmit reprezentanții ARBDD.

Mai mulți pescari din Deltă au declarat că anul acesta capturile de ştiucă în mediul natural au fost foarte mici, din cauza cotelor scăzute înregistrate în primăvara anului trecut care nu au permis exemplarelor acestei specii să depună icrele şi să se înmulţească.

Inspectorii din cadrul ARBDD realizează constant acțiuni de monitorizare, inspecție și control pe teritoriul RBDD, potrivit atribuțiilor, aplicând sancțiuni în situația încălcării prevederilor legislației în vigoare.

Sursa foto discoverdobrogea.ro

Sursa: Realitatea de Tulcea

Articolul precedentAccident grav în Ialomița. A fost transportat de urgență la spital
Articolul următorLEGILE PUTERII | George Simion (AUR) Am fost șocat de lipsa de viziune a lui Vlad Voiculescu