Primarul unei comune mehedințene, Dumbrava, a sunat la poliție după ce a observat că lipsește podețul de la ieșirea dintr-un sat (format dintr- o țeavă de 5 metri).

„Poliția orașului Strehaia a fost sesizată de un bărbat de 35 de ani, din comuna Dumbrava cu privire la faptul că, în noaptea de 09/10 mai a.c., persoane necunoscute au sustras un tub metalic, ce era folosit ca podeț la ieșirea din localitatea Higiu. În urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Poliției orașului Strehaia, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia, a fost identificat autorul furtului, un bărbat de 48 de ani, din comuna Dumbrava.”, a transmis IPJ Mehedinți

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.

Prejudiciul a fost recuperat în totalitate. Se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Sursa: Realitatea de Mehedinti

Articolul precedentStrategie în alb și negru – Ediția din 13 mai
Articolul următorMarius Budăi, anunț despre pensiile românilor: se măresc sau nu în acest an?