A doua etapă a recensământului se apropie de final. Cei care nu au apucat să completeze chestionarul mai au timp până pe 15 mai.

 

În multe judeţe cei din mediul rural au fost mai responsabili.

La începutul acestui an aproape 22 de milioane de români figurau cu domiciliul în România, deşi peste 4, 5 milioane trăiesc şi lucrează în străinătate. Practic cei care au rămas aici sunt tot mai puțini și mai în vârstă. Potrivit Institutului Național de Statistică, românii de peste 65 de ani sunt cu 20 la sută mai mulți decât cei care au între 0 și 14 ani.

 

Indicele de îmbătrânire în rândul românilor a crescut în ultimul an cu aproape 3 procente. Asta înseamnă că, la 100 de persoane tinere, avem 120 de vârstnici. Cu alte cuvinte, este tot mai greu pentru populația tânără, activă, să cotizeze pentru numărul tot mai mare de pensionari.

Vârsta medie a populației este de 42 de ani. Cei mai numeroși sunt românii cu vârste cuprinse între 50 și 54 de ani, care reprezintă aproape 9% din întreaga populație a țării.

 

Rezultatele recensământului urmează să stabilească și câteva dintre aceste persoane locuiesc într-adevăr în România. Cum cea de-a doua etapă, a autorecenzării, este pe final, autoritățile trag tare ca să atingă procentul propus de 35%.

De pe 15 mai şi până pe 17 iulie începe următoarea etapă, cea a recensământului cu cenzori.

Articolul precedentExperți occidentali: Rusia vrea să taie culoarul Ucrainei spre România, pentru a împiedica alimentarea
Articolul următorVal de SCUMPIRI, în România: prețurile la făină și pâine CRESC din nou. Experții fac previziuni SUMBRE