Scumpirea carburanților va continua, iar în contextul incertitudinii legate de livrările din Rusia, analiștii sunt reticenți în a face estimări, mai ales pe termen mediu sau lung. În ultima perioadă, potrivit analizelor făcute de site-uri specializate, prețul motorinei a înregistrat o stagnare, însă benzina a continuat să se scumpească constant.
Potrivit agregatorului peco-online.ro, în interval de o săptămână, prețul benzinei a crescut, în medie, cu 12 bani, de la 8,16 lei/l la 8,30 lei/l. De altfel, în luna s-a înregistrat cea mai mare scumpire de la începutul anului, cu circa 60 de bani pe litru.
În același interval de timp, motorina s-a scumpit cu doar 3 bani pe litru, dar în continuare rămâne mai mare decât cel al benzinei, cu o valoare medie de 8,86 lei/l.
Pentru perioada următoare, estimările nu sunt deloc optimiste. Potrivit Realitatea Plus, este posibil ca în luna iunie să se înregistreze scumpiri de aproximativ 35-40 de bani pe litru.
Scumpirea ar putea fi însă mai mare după ce statele membre ale Uniunii Europene au aprobat al 6-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, care include limitarea importurilor de petrol rusesc. Acestea vor scădea cu 90% până la finalul anului.