Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, luni, că cei peste 2,3 milioane de români care se încadrează în categoria populației vulnerabile vor beneficia de voucherele în valoare de 250 de lei care vor fi acordate o dată la două luni. De acest pachet de sprijin vor beneficia atât pensionarii care au venituri de până la 1.500 de lei net, cât și persoanele cu handicap și familiile vulnerabile.
„Astăzi am aprobat un alt măsură din pachetul Ajutor pentru „Sprijin pentru România” și anume ordonanța de urgență pentru acordarea de sprijin material persoanelor aflate în situații de risc material sau risc de sărăcie și aici vorbim de pensionarii din sistemul public de pensii, ale căror venituri sunt mai mici sau egale cu 1.500 de lei. Sunt peste 2,3 milioane de români în această situație”, a declarat Marius Budăi, la un post TV.
Ministrul a precizat că pe lângă pensionarii care au venituri sub 1.500 de lei, de aceste vouchere vor beneficia și persoanele cu handicap și familiile care au venituri mici.
„Persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu ale căror venituri lunare nete sunt mai mici sau egale cu 1.500 de lei și avem un număr estimat de 400.000 de persoane. Familiile cu cel puțin doi copii în întreținere ale căror venituri nete lunare de fiecare membru al familiei sunt mai mici sau egale cu 600 de lei, familiile monoparentale și ale căror venituri lunare nete sunt mai mici sau egale cu 600 de lei. Familiile care au stabilit acel venit minim garantat și persoanele fără adăpost. Toate aceste persoane vor primi acest sprijin până la 31 decembrie 2022″, a mai spus Budăi.