Astăzi, vremea va fi în general instabilă în jumătatea nordică a ţării, dar şi în zonele montane şi submontane, unde după orele amiezii înnorările vor fi accentuate şi local se vor semnala averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi posibil vijelii.
Izolat va cădea grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi 15…20 l/mp. În sudul şi sud-estul teritoriului, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 grade pe litoral şi în jurul a 26 de grade în Banat şi sudul Olteniei.
În București, vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Dimineata avem între 6 și 8 grade, iar temperatura maximă va fi de 23…24 de grade.
La munte, vremea va fi în general instabilă cu înnorări accentuate, averse si descărcări electrice. Izolat va cădea grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp. Astfel de fenomene vor fi mai frecvente şi mai intense după-amiaza şi seara.
La mare, vremea va fi în general frumoasă şi relativ normală termic. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări ziua. Temperaturile maxime se vor încadra între 17 grade in Costinesti si Mamaia si 16 grade in Mangalia, Neptun si Vama Veche. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 15 şi 18 grade.
Sursa: Realitatea de Bucuresti