Semnal de alarmă șocant lansat de mai mulți români din diaspora care organizează operațiuni de salvare a refugiaților care vor să părăsească Ucraina. Potrivit acestora, unii vameși ucraineni au transformat nenorocirea oamenilor într-o afacere și le cer ȘPAGĂ pentru a-i lăsa să treacă granița. De altfel, un mesaj în limba chirilică a fost postat chiar pe pagina președintelui Volodimir Zelenski, în care i se atrage atenția asupra faptelor revoltătoare ale vameșilor.

 

„Domnule președinte, vă rugăm să luați măsuri împotriva  poliției de frontieră care cer ȘPAGĂ de la refugiații ucraineni care vor să treacă granița în România,” a fost mesajul postat chiar pe pagina de Facebook a lideului de la Kiev.

 

Alin Staicu, un reprezentant al diasporei românești din Danemarca și unul dintre cei care este implicat activ în acțiunile de salvare a refugiaților, prin intermediul Voluntari în Europa a confirmat în direct la Realitatea Plus faptele sesizate.

„Da, vă pot confirma că la graniță se cere ȘPAGĂ pentru a-i lăsa pe bieții oameni să treacă. Este ceva revoltător, cum să te gândești să faci bani din suferința unor oameni? Noi i-am trimis președintelui Zelenski un mesaj în care i-am cerut să ia măsuri. Noi încercăm să salvăm oameni din iadul războiului și alții fac afaceri?” a declarat Alin  Staicu.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentControale ANPC în toată țara, în benzinăriile Gazprom și Lukoil, dar și în magazinele Berezka. Mai multe puncte de lucru au fost închise
Articolul următorPreședintele Klaus Iohannis: ”România sprijină total integrarea Ucrainei și Republicii Moldova în Uniunea Europeană”