Fostul ministru de Finațe spune că toate măsurile impuse de actualul guvern nu vor da roade pe termen lung. Eugen Teodorovici propune creșterea progresivă a impozitului pentru companiile din energie și crearea unui coș standard de consum al energiei.

„E nevoie de scăderea la pompă a accizei la combustibili, dar nu se va întampla așa ceva. PSD ne asigura că după discuția cu producătorii va duce la scădere accizei. E greșit. Când nu ești în partid, poți să-ți dai cu presupusul, dar atunci când îți suflă în ceafă guvernarea, nu mai poți spune chiar orice.

Nu poți să-mi spui acum 2 ani de zile unele lucruri, iar acum ceva total opus. PSD a fost împotriva scăderii accizei, când eram eu ministru de finanțe. Această scădere a accizei, fără a plafona prețul la pompă, duce mai departe la creșterea profitului, iar statul va fi văduvit de sume importante.

La energie, se vorbșeste de cele 3 companii de energie și se dorește să se readucă împreună. Este vorba de un coș standard de la care se încasează o marjă în care cele trei mari companii energetice își pot duce lupta pentru profit și clienți. Până la 30% profit, statul nu pune nimic, dacă depășești această marjă, eu, statul, te impozitez. Din acestă sume se poate sponsoriza consumatorul vulnerabil. Din păcate, se aplică tot felul de altfel bazaconii care nu sunt bune pe termen lung. Dacă această marjă se aplică, atunci scad facturile, iar această formulă se poate extinde. Produsele agroalimentare au o marjă de 50-60% față de prețul producătorilor, față de doar 12% în Germania. Peste prețul producătorului nu ai voie să aplici decât o anumită marjă. Dacă vrei un preț mai mare, dă-i și producătorului o marjă mai mare. Dacă nu se aplică astfel de măsuri, vor dispărea foarte mulți producători”, a declarat Eugen Teodorovici în emisiunea „Legile Puterii”.

Ministrul de Finanțe, Adrian Câciu, a propus o reducere cu 50% a accizelor din prețurile la combustibil.

„Am propus liderilor coaliției soluția scăderii temporare cu 50% a accizei la combustibil, măsura care ar reduce prețul la pompă imediat cu peste 1 leu. Propunerea a fost validată în ședința de azi, astfel că, în perioada imediat următoare, vom avea discuții cu Comisia Europeană și marile companii distribuitoare de carburanți pentru ca prețurile la combustibil să fie reduse la un nivel suportabil pentru toți consumatorii, fie ei persoane fizice sau companii.
 
Am venit la guvernare să luăm măsuri care să protejeze populația și firmele românești de impactul crizei energetice. Aceasta este doar una dintre deciziile care vor constitui pachetul major de soluții ce au ca scop reducerea facturilor energetice și calmarea puseului inflaționist manifestat la acest început de an”, a scris Adrian Câciu pe Facebook.
Articolul precedentCulisele Statului Paralel | Salarii mărite cu 50% pentru unii bugetari. Țara arde, parlamentarii dau sporuri colegilor
Articolul următorALERTĂ alimentară în magazine: Fructe RETRASE de la vânzare! Pericol imens pentru sănătate