Ludovic Orban a anunțat că după înfrângerea de la congresul PNL de sâmbătă întrerupe orice legătură cu președintele Klaus Iohannis.
„Le mulțumesc celor care mi-au acordat încrederea.
Îl felicit pe Florin Cîțu pentru alegerea ca președinte al PNL. De-a lungul carierei mele de 31 de ani am apărat valorile liberale.
Voi rămâne consecvent, imi voi pastra actiunea politica pentru apărarea democrației, drepturilor si libertățilro individuale, valorilor liberale si voi continua sa actionez asa cum am facut-o si pana acum alaturi de liberali.
Vă anunț că demisia din funcția de presedinte al Camerei Deputaților va fi luni pe masa președintelui ales Florin Cîțu.
Din momentul de față, între Ludovic Orban și Klaus Iohannis nu mai există niciun parteneriat”, a declarat Orban în prima intervenție după anunțul rezultatului de la congresul PNL.
După patru ani și jumătate la cârma PNL, Ludovic Orban a pierdut președinția partidului sâmbătă, 25 septembrie 2021, în fața lui Florin Cîțu.
Florin Cîțu a câștigat cursa pentru șefia PNL cu 2.828 de voturi, în timp ce Ludovic Orban a primit 1.896 de voturi.
Sursa: Realitatea de Bucuresti