Klaus Iohannis efectuează o vizită oficială în Republica Moldova. Președintele României a fost întâmpinat, marți, la sosirea la Chișinău, de omologul său moldovean, Maia Sandu.
Preşedintele Klaus Iohannis efectuează, marţi, o vizită oficială la Chişinău, la invitaţia omologului moldovean, Maia Sandu.
Este prima vizită la nivel înalt primită, la Chişinău, de Maia Sandu după preluarea mandatului de preşedinte, în urma alegerilor din 15 noiembrie din Republica Moldova.
Ceremonia primirii oficiale a președintelui Klaus Iohannis a avut loc la ora 11.30, la sediul Președinției Republicii Moldova din Chișinău.
Klaus Iohannis a fost întâmpinat cu pâine și sare. Cei doi președinți au salutat apoi garda de onoare.
Potrivit programului oficial, urmează convorbiri tête-à-tête între cei doi președinți, la ora 11.45, apoi convorbiri oficiale, cu participarea membrilor celor două delegații, la ora 12.30.
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, și Președintele României, Klaus Iohannis, vor face declarații comune de presă la ora 13.05.
Șeful statului român este însoțit în acesastă vizită de ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.
Vizita şefului statului român la Chişinău va oferi cadrul pentru transmiterea unui puternic mesaj de susţinere pentru noul preşedinte al Republicii Moldova, într-un moment istoric pentru parcursul european al ţării vecine, precum şi un mesaj de sprijin pentru cetăţenii moldoveni în efortul de democratizare, de implementare ireversibilă a principiilor statului de drept şi de consolidare atât a parcursului european, cât şi a relaţiilor privilegiate cu România, a informat Administraţia Prezidenţială într-un comunicat.
Din această perspectivă, în cadrul vizitei vor fi abordate aspecte concrete referitoare la sprijinul României pentru cetăţenii Republicii Moldova, inclusiv în contextul pandemiei de COVID-19, şi respectiv pentru susţinerea dezvoltării economice şi sociale a ţării vecine.
Totodată, cei doi preşedinţi urmează să adopte o Declaraţie comună prin care se urmăreşte consolidarea parteneriatului strategic bilateral, reafirmând relaţia specială dintre Bucureşti şi Chişinău la aniversarea, în 2020, a zece ani de la semnarea Parteneriatului Strategic pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova, precum şi angajamentul Republicii Moldova de a urma parcursul european şi de a implementa reformele democratice necesare în acest sens, precizează sursa citată.
Sursa: Realitatea de Realitatea din Moldova