Cea de-a 13-a ediție Summer Well va avea loc în perioada 9-11 august la Domeniul Știrbey Vodă din Buftea, locația emblematică a festivalului. Evenimentul promite să ne farmece și în acest an cu o serie de artiști atent curatoriați, scene unice și diferite zone de relaxare, entertainment sau food care vor avea grijă de starea noastră de bine pe parcursul celor 3 zile. 

Festivalul va avea la dispoziție 5 scene unde ne vom crea amintirile verii, inspirați de aerul distinct al fiecăreia. Orange Main Stage va găzdui numele mari de pe line-up precum Keane, Nothing But Thieves, Royal Blood sau Two Door Cinema Club. În același timp, pentru a pune în balanță această explozie de ritm și energie, Sunset Stage by ING x Visa va căuta să îmbine artiști români emergenți – +SHE+, Paulina, Rareș – cu recunoscuți artiști internaționali ce au o abordare alternativă a muzicii – Tommy Cash și Lucky Love. 

Surpriza ediției este reprezentată de 2 scene noi, ce sunt special create pentru a oferi publicului o experiență autentică Summer Well. 

Hollow Idols Stage redefinește limitele unui festival, introducând un amestec de ultimă generație între tehnologie și muzică. Cu un concept unic, această scenă prezintă DJ-i virtuali care vor debuta în cadrul Summer Well, marcând un moment revoluționar în evoluția festivalului. O premieră ce promite să fie o experiență de neuitat pentru public, fiind un proiect dezvoltat de Summer Well în colaborare cu studioul de animație Wave Studio VFX. 

Electro Punk Club Stage este cea mai nouă scenă de la Summer Well, reprezentând ethosul punk al festivalului. Combinația dintre rebeliune și neconvențional este îmbinată cu muzica electronică, reflectându-ne pasiunea pură pentru inovație. 

 

Scena se va prezenta sub forma unui club, unde fațadele neon impresionante și vizualurile uluitoare vor acapara privirile tuturor – întreg aspectul fiind proiectat de renumitul colectiv Space Objekt. Designul este inspirat de scena punk din Los Angeles a anilor 1970, în special din locațiile emblematice din Chinatown, Madam Wong’s și Hong Kong Cafe.

După încheierea concertelor live, întreg festivalul se va transforma într-un after party până dimineață. Victoria, Dwells și The Brothers Macklovitch, sunt cei care se vor asigura de o atmosferă electrizantă.

Dacă îți dorești să descoperi programul detaliat pe zile și ore, poți accesa site-ul www.summerwell.ro sau pagina de Instagram a festivalului (@summerwellfest). 

 

Nu în ultimul rând, ne dorim ca și această ediție să fie una memorabilă. De aceea, vei regăsi în paragrafele următoare câteva lucruri pe care ar fi bine să le cunoști înainte de a ajunge la festival. 

Care-i treaba cu accesul?

Accesul în festival se va face din str. Oltului, începând cu ora 16:00 (vineri) și 12:00 (sâmbătă și duminică). Te așteptăm cât mai devreme pentru a evita aglomerația, în mod special în ziua de vineri. Accesul în festival se va realiza până în ora 23:00, pe întreaga durată a evenimentului. 

Un alt aspect important este cel legat de acreditări. Programul pentru acreditări va fi în fiecare zi între 08:00 – 20:00. După ora 20:00, nu se mai pot face acreditări (presa, parteneri, guestlist).

 

Festivalul va fi deschis parțial până la ora 05:00 dimineața, în fiecare zi. 

Informații la buzunarul tău

Disponibilă atât pe App Store, cât și Google Play, aplicația Summer Well conține toate informațiile necesare pe parcursul festivalului: program pe zile, harta, lista food & drinks, opțiuni de entertainment și chiar biletele de acces achiziționate de pe summerwell.ro. Sfatul nostru este să îți activezi opțiunea de „push notification”, pentru a fi la curent cu ultimele noutăți din timpul festivalului.

 

Patru moduri diferite în care poți ajunge la festival

Domeniul Știrbey Vodă este o zonă destul de accesibilă, unde se poate ajunge prin următoarele modalități: autobuz, tren, bicicletă, mașină.

1. Autobuz

Biletele se pot achiziționa direct de pe summerwell.ro și de la intrarea în autobuz, costul unei călătorii fiind de 25 lei. Plecarea se va realiza din București, stația Clăbucet (zona Piața Chibrit). Primul transport către Domeniul Știrbey Vodă va pleca la orele: 15:30 (vineri) și 11:30 (sâmbătă și duminică).

 

Autobuzele vor circula la intervale cuprinse între 15 și 40 de minute, asigurând un flux continuu. 

Vineri

Începere program – 15:30 – plecarea primului autobuz de la Piața Chibrit. 

Încheiere program – 04:00 – plecarea ultimului autobuz de la Buftea.

Sâmbătă

Începere program – 11:30 – plecarea primului autobuz de la Piața Chibrit.

Încheiere program – 04:00 – plecarea ultimului autobuz de la Buftea.

Duminică

Începere program – 11:30 – plecarea primului autobuz de la Piața Chibrit.

Încheiere program – 04:00 – plecarea ultimului autobuz de la Buftea. 

Punctele de îmbarcare vor fi:

București, Stația Clăbucet (intersecția blvd. Ion Mihalache cu Calea Griviței)

Buftea – lângă stația de îmbarcare din proximitatea festivalului, amenajată special pentru a fi ușor vizibilă participanților. 

În aceste locații se vor vinde și bilete. 

2. Tren

O altă modalitate de transport pe care o încurajăm pentru a veni spre festival este trenul. Plecând din Gara de Nord, poți opta pentru un bilet pe ruta București – Buftea. Mai departe, de la gara din Buftea vei putea merge 20 de minute pe jos. 

Nu există trenuri de întoarcere din Buftea către București după terminarea concertelor. 

Pentru bilete și programul călătoriilor, vizitează site-ul mersultrenurilor.infofer.ro

3. Bicicleta 

Totodată încurajăm sportul și mișcarea, iar dacă și tu te numeri printre cei curajoși când vine vorba de transport și optezi pentru bicicletă, vom asigura o parcare dedicată acestora la intrarea în festival. 

4. Mașina personală 

Nu există parcare dedicată pentru public și vă recomandăm să lăsați mașinile acasă pentru a evita aglomerația. Verificați rutele alternative: Chitila – Buftea, Corbeanca – Buftea. 

Puncte de prim ajutor

Acestea vor fi disponibile în diferite puncte ale festivalului, fiind marcate pe harta ce se regăsește în aplicația mobilă Summer Well.

Good to know despre bilete

1. Asigură-te că ai biletul la îndemână

Biletul poate fi prezentat în format electronic sau fizic. Important este ca fiecare participant să aibă asupra lui biletul (de ex. nu pe telefonul însoțitorilor). 

Brățara e cheia de intrare

Săptămâna aceasta  înainte de festival, posesorii de abonamente normale și VIP își pot ridica brățara de festival din Orange Shop Victoriei, Orange Shop Băneasa Shopping City și Orange Shop Orhideea. Poți face acest lucru pana joi între orele 12:00 – 20:00 sau vineri între orele 12:00 – 18:00. Pentru a facilita procesul e indicat să ai biletul descărcat pe telefon. 

De asemenea, persoanele de peste 18 ani pot comanda brățările și prin aplicația Tazz de până joi, în intervalul 10:00 – 20:00. 

Unde mergi și ce faci?

Programul este împărțit pe zile și scene și poate fi găsit în aplicația mobilă Summer Well, secțiunea line-up. Tot în aplicația de mobil se găsesc informații precum: hartă, zone de artă, opțiuni de mâncare și băutură, opțiuni de entertainment și informații utile (toalete, zone de prim ajutor etc.).

Un top-up făcut online înseamnă mai mult timp pentru distracție

În acest an, brățările pentru festival vor avea pe spate un cod PIN. Cu acesta poți realiza top-up-ul online. Înregistrează-te pe summerwell.ro/topup și adaugă suma de bani dorită pe brățară. 

Banii pot fi retrași online înapoi în contul bancar din care s-a realizat tranzacția pe parcursul festivalului, sau online în perioada 13-16 august. Suma minimă care poate fi retrasă înapoi online este de 10 lei. Sumele mai mici de acest prag pot fi ridicate doar din cadrul festivalului. 

Comisionul bancar aferent refund-ului online către conturile bancare din alte țări (nu din România) va fi suportat de participant, conform regulamentului de plată al festivalului. 

Refund-ul online poate fi realizat doar dacă biletul este înregistrat pe summerwell.ro/topup

Reguli făcute să nu fie încălcate

– Citește secțiunea de FAQs: https://summerwell.ro/faqs

– IMPORTANT! Participanții minori trebuie să poarte asupra lor o copie a certificatului de naștere sau orice alt act de identitate. Minorii peste 12 ani trebuie să aibă și declarația de angajament semnată și completată de părintele sau tutorele legal al minorului.

– Brățările de festival nu pot fi date jos pe parcursul evenimentului, în momentul în care acest lucru se întâmplă, accesul la festival este restricționat. 

– Must-haves: act de identitate, declarație de angajament (pentru minorii peste 12 ani), bilet valabil.

– Toți participanții sunt supuși unei percheziții la intrare, fără excepții permise. Refuzul controlului corporal atrage interzicerea accesului la festival pentru participant.

– Nu în ultimul rând, te invităm să consulți lista obiectelor care nu pot fi aduse în cadrul festivalului. Credem cu tărie că Summer Well este un eveniment care încurajează distracția în mod responsabil, astfel consumul substanțelor psihotrope / stupefiante (droguri) este complet interzis. 

Pentru a consulta regulamentul în detaliu, inclusiv listele cu obiecte care pot / nu pot fi aduse în cadrul festivalului, vizitează link-ul următor: https://summerwell.ro/p/regulament .

Summer Well este un festival Orange,  care an de an este susținut de o serie de parteneri, ce fac universul festivalului să prindă contur de fiecare dată. Aceștia sunt ING, Beck’s, glo, Pepsi, Bacardi, Jagermeister, Martini, Red Bull, Jack Daniel’s, Bombay Saphire, Mega Image, Tazz, Fashion Days, Converse, MedLife, Ford, alpro, Lay’s, Vitamin Aqua, CeraVe, Vichy, La Roche Posay, E-ON, Persil, Schwarzkopf, Pantene, Remington, Academia de Studii Economice din București, FABIZ, Bucharest Business School, BoConcept și Transalpina.

Abonamentele pot fi achiziționate de pe summerwell.ro, la prețul de 475 lei + taxe. De asemenea, sunt disponibile și bilete de o zi la prețul de 275 lei + taxe pentru vineri și sâmbătă, iar pentru duminică costul biletului este de 375 lei + taxe. 

Despre Summer Well:

Mai mult decât un festival de muzică, Summer Well este o întreagă experiență ce va avea loc în perioada 9-11 august 2024, într-o locație unică, ce ne este casă încă de la început, Domeniul Știrbey din Buftea. În 2024, Summer Well va sărbători 13 ani de la înființare. Pe lângă cele 5 scene, festivalul va avea zone de party, instalații de artă, zone de mâncare și băutură, de relaxare și alte activități.

www.summerwell.ro 

www.tiktok.com/@summerwellfestival 

Articolul precedentPNL: ACŢIUNILE DE PROMOVARE ACTUALE REPREZINTĂ O ACTIVITATE FIREASCĂ DE INFORMARE A PUBLICULUI DESPRE ACTIVITATEA PNL ŞI A PREŞEDINTELUI PARTIDULUI
Articolul următorCIOLACU CERE PEDEPSIREA VINOVAȚILOR ÎN SCANDALUL SPITALULUI PANTELIMON