Vopsirea sau încondeierea ouălor constituie obiceiuri ancestrale specifice sărbătorilor pascale, practicate în Joia Mare sau Joia Patimilor.
Ouăle roşii, simbol al Sărbătorii Sfintelor Paşti, alături de tradiţională pască, se pregătesc, de obicei, în Joia Mare, existând credinţa că ouăle înroşite în această zi nu se strică pe tot parcursul anului, chiar mai mult, nu se vor strica niciodată.
Culoarea consacrată pentru ouăle de Paște este roșul, deoarece amintește de sângele care s-a scurs din coasta Mântuitorului, pe când era răstignit pe cruce, în timp s-a optat și pentru alte culori.
Pe lângă ouăle roșii, în Dobrogea ouăle se fierb cu coji de ceapă, rezultând nuanțe diferite de la galben până la roșcat. Deosebite sunt și ouăle pe care se imprimă forma verdețurile din grădină (pătrunjel, leuștean, dar nu numai). În aceste cazuri, oul fiert în prealabil, pe care s-a fixat frunza care se dorește să fie imprimată, se leagă într-un material subțire, apoi se scufundă în culoare. După ce oul este scos din vopsea, decorul vegetal rezultat este evident.
Vopsitul ouălor într-o singură culoarepresupunea în satul tradițional „știința” de a scoate din fierturi de plante nuanțe cât mai frumoase, însă încondeierea ouălor este sinonimă cu îndemânarea, atenția și un efort considerabil. Din acest motiv, ouăle încondeiate se mai numesc și „ouă muncite” sau „ouă necăjite”.
Dacă încondeierea ouălor este specifică Bucovinei, iar în Dobrogea se imprimă pe ouă forma unor frunze comestibile, în Muntenia se întâlnesc ouă pictate cu ajutorul pensulei, cu motive decorative cu simbolistică pascală.
Spre deosebire de ouăle monocrome, vopsite pentru a fi consumate de Paști, dar care se oferă și nașilor, finilor și rudelor, ouăle încondeiate se așează pe masa de Paște și se păstrează peste an, pentru a aduce belșug, sănătate și a-i feri de cele rele pe cei ai casei.
Ouă vopsite cu ceapă roșie Pentru 10 ouă ai nevoie de cojile de la 4 cepe roşii mari, o lingură de oţet, una de sare. Pune apă la fiert într-o oală închisă la culoare (se pătează de la vopsea), adaugă sarea şi oţetul (pentru fixarea culorii), apoi cojile de ceapă. Introdu ouăle la fiert în oală, unul câte unul. După ce dă apa în clocot, lasă- le la fiert minimum 10 minute la foc mic, ca să se prindă culoarea. Opreşte focul şi scoate ouăle unul câte unul, cu o lingură de lemn, pe o farfurie întinsă. Se lasă la răcit fără să le ştergi.
Ouă galbene vospite cu ceapă albă Pentru 10 ouă ai nevoie de cojile de la 5 cepe mari, două linguri de oţet, o jumătate linguriţă de sare. Acestea se pun într-un vas cu două litri de apă, împreună cu ouăle, la foc mic (ca să nu crape), timp de 15 minute.
Ouă de Paște vopsite cu varză roșie Fierbe o varză roşie în 2 l de apă şi 3 linguri de oţet timp de 30 de minute. Scufundă ouăle fierte în zeamă, când nu este nici foarte fierbinte, nici călduţă, şi lasă- le până obţii culoarea dorită (le poţi lăsa şi peste noapte). Ouăle vor avea culoarea albastru.