Surse au declarat pentru Realitatea Plus că guvernul discută despre reducerea subvențiilor pentru masa și cazarea refugiaților ucraineni care stau în România.

Sursele au declarat că, deja, la nivel guvernamental, este formată o comisie care va analiza această propunere. 

La această dată, Guvernul plătește pentru refugiații ucraineni pentru cazare: 50 de lei/zi de persoană, conform OUG 28/2022, iar pentru masă: 20 de lei/zi de persoană, conform HG 336/2022.

Suma plătită pentru cazarea unui refugiat ajunge la 2.100 de lei pe lună, astfel că găzduirea, de exemplu, a cinci persoane din Ucraina poate aduce un venit de 10.500 de lei pe lună, bani neimpozabili.

În schimb, din închirierea unui apartament de trei camere cu 400 de euro (aproape 2.000 de lei) pe lună, proprietarul nu rămâne cu toți banii – el trebuie să-i declare la ANAF și să plătească impozit și CASS dacă venitul depășește plafonul anual. Chiar dacă nu înregistrează contractul la Fisc, câștigul e mai mic decât venitul potențial pe care l-ar obține prin programul 50/20.

La începutul războiului din Ucraina, românii s-au oferit voluntar pentru a-i primi în casele lor pe refugiați fără să aibă pretenții materiale, însă după ce Guvernul a început să deconteze cheltuielile de cazare, tot mai multe persoane au devenit interesate de programul 50/20.

Zonele cu cele mai mari sume decontate sunt: 

București-Ilfov: 18,4 milioane lei
Constanța: 10,6 milioane lei
Suceava: 6,85 milioane lei
Cluj: 5,61 milioane lei
Sibiu: 4,9 milioane lei

Banii de la stat au atras repede nu doar interesul gazdelor, ci și pe cel al oaspeților, iar faptul că sunt încasați în totalitate de către cetățenii români a provocat și multe neînțelegeri. La început, unii refugiați au presupus greșit că trebuie să primească și banii pentru cazare, nu doar pe cei pentru hrană.

În unele situații, proprietarii de locuințe nu le dau banii pentru hrană refugiaților sau impun anumite condiții pentru acordarea lor, iar cineva a atras atenția pe grupul de Facebook „Uniți pentru Ucraina” că această practică e ilegală.

Articolul precedentCătălin Drulă: „Doctor” Bode, soluţia e demisia! Presiunile asupra UBB nu te fac mai puţin hoţ
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET