Florinela Georgescu – director al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) spune că temperaturile încep să scadă de vineri, 4 noiembrie, iar până la sfârşitul acestei luni vom reveni la un regim termic firesc.

„Am înregistrat ieri foarte multe recorduri la nivelul ţării, mai ales în partea de sud a teritoriului. De mâine însă temperaturile încep să scadă. Vom reveni până la sfârşitul acestei luni la un regim termic firesc, ceea ce înseamnă maxime care probabil spre sfârşitul lunii nu vor mai depăşi 15 grade Celsius. Sigur, şi temperaturile minime este de aşteptat să scadă treptat”, a declarat joi, în cadrul conferinţei Focus Energetic – Florinela Georgescu.

„Nici pentru următoarele săptămâni din noiembrie nu aşteptăm cantităţi importante de precipitaţii. Per ansamblu, luna noiembrie ar putea fi una deficitară (…) Precipitaţiile, oricum, în timpul iernii, climatologic vorbind, nu sunt foarte abundente.

Pentru luna decembrie deja nu este ieşit din comun să apară temperaturi minime în cursul nopţii de sub minus -10 grade. Iar un ianuarie normal înseamnă cea mai rece lună din an care poate aduce şi evenimente severe, de genul viscolelor. Acestea nu sunt excluse din niciuna din lunile de iarnă.

Este destul de posibil, ca şi iarna trecută, ca stratul de zăpadă cel mai consistent să îl avem în zona de munte, dar cred că vom putea vorbi de acest strat mai consistent mai degrabă din luna ianuarie încolo”, a mai spus directorul ANM.

Articolul precedentIalomițeanul George Dragomir a câştigat Cupa României la sabie seniori
Articolul următorMoșii de toamnă. Sâmbăta morților – ce se împarte pentru sufletul celor adormiți