Ziua internaţională împotriva abuzului şi traficului ilicit de droguri (International Day Against Drug Abuse and Illicit Trafficking) este marcată anual la 26 iunie pentru a consolida acţiunea şi cooperarea în realizarea unei lumi fără abuz de droguri, indică site-ul Oficiului Naţiunilor Unite Pentru Droguri şi Criminalitate (UNODC), https://www.unodc.org/.

Tema din 2024 a Zilei internaţionale împotriva abuzului şi traficului ilicit de droguri – „The evidence is clear: invest in prevention” – face un apel pentru a se investi în prevenire.

Problema globală a drogurilor prezintă o provocare cu mai multe faţete care atinge vieţile a milioane de oameni din întreaga lume. De la indivizi care se confruntă cu tulburări legate de consumul de substanţe până la comunităţile care se confruntă cu consecinţele traficului de droguri şi ale crimei organizate, impactul drogurilor este de amploare şi complex. Fundamental pentru această provocare este să se adopte o abordare bazată pe dovezi ştiinţifice care acordă prioritate prevenirii şi tratamentului, indică https://www.unodc.org/.

Campania din 2024 a acestei zile recunoaşte că politicile eficiente în materie de droguri trebuie să aibă origini în ştiinţă, cercetare, respect deplin pentru drepturile omului, compasiune, şi o înţelegere profundă a implicaţiilor sociale, economice şi de sănătate ale consumului de droguri. În acest an, Ziua internaţională împotriva abuzului şi traficului ilicit de droguri este un apel la creşterea gradului de conştientizare – creşterea înţelegerii eficacităţii şi rentabilităţii unor strategii de prevenire bazate pe dovezi, subliniind impactul acestora asupra atenuării daunelor aduse de consumul de droguri.

De asemenea, se face un apel la încurajarea unor investiţii mai mari în eforturile de prevenire de către guverne, factorii de decizie politică şi profesioniştii din domeniul aplicării legii, evidenţiindu-se beneficiile pe termen lung ale intervenţiei şi prevenirii timpurii.

Campania subliniază, totodată, necesitatea împuternicirii comunităţilor, anume echiparea comunităţilor cu instrumente şi resurse pentru implementarea iniţiativelor de prevenire bazate pe dovezi, stimularea rezilienţei împotriva consumului de droguri şi promovarea de soluţii plasate sub responsabilitatea comunităţii. Se urmăreşte, de asemenea, promovarea dialogului şi a colaborării între părţile interesate pentru a îmbunătăţi practicile şi politicile de prevenire bazate pe dovezi, promovarea unui mediu de sprijin pentru schimbul de cunoştinţe şi inovaţie. Se face, totodată, un apel pentru oferirea de cunoştinţe, abilităţi şi resurse tinerilor pentru ca aceştia să devină promotori ai schimbării în comunităţile lor, pledând pentru iniţiative de prevenire a consumului de droguri.

Nu în ultimul rând, se doreşte încurajarea cooperării internaţionale şi a colaborării între guverne, organizaţii şi comunităţi pentru dezvoltarea şi implementarea de strategii bazate pe dovezi pentru combaterea traficului de droguri şi a criminalităţii organizate, recunoscându-se caracterul global al problemei drogurilor şi necesitatea unei acţiuni coordonate, se mai menţionează pe site-ul amintit.

Adunarea Generală a ONU a decis, prin Rezoluţia 42/112 din 7 decembrie 1987, ca la data de 26 iunie să fie marcată Ziua internaţională de luptă împotriva abuzului şi traficului ilicit de droguri, ca expresie a deciziei ONU de a consolida acţiunile şi cooperarea pentru a putea crea o societate fără consum de droguri, indică site-ul www.un.org.

România a ratificat şi a aderat la toate convenţiile internaţionale importante, al căror scop este acela de a controla şi de a limita consumul de substanţe ilegale, începând cu Convenţia şi Protocolul cu privire la Opiu, încheiată la Geneva, la 19 februarie 1925, şi promulgată de ţara noastră prin Decretul nr. 1.578/1928. Între actele internaţionale pe care România le-a semnat în acest domeniu se regăseşte şi Convenţia asupra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, întocmită la Viena, la 20 decembrie 1988 şi la care România a aderat prin Legea nr. 118/1992. În domeniul legislaţiei în România amintim Legea nr. 143 din 2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările ulterioare.

În România, instituţia care stabileşte concepţia de ansamblu şi asigură coordonarea unitară, pe baza unei strategii naţionale, a luptei împotriva consumului şi traficului ilicit de droguri este Agenţia Naţională Antidrog (ANA). AGERPRES

Articolul precedentVremea 26 iunie: caniculă și furtuni!
Articolul următor26 iunie – Ziua Drapelului Naţional